CASA STORCK, locuința plină de nuduri încântătoare. Proprietarii, un mare sculptor și o mare pictoriță, foloseau ca modele țigănci tinere. „Sunt niște povești interesante despre aceste fete”

Publicat: 05/09/2018, 15:32
Actualizat: 02/09/2019, 23:07

„Această casă s-a născut la inițiativa celor doi, construită între 1911 – 1913 de către arhitectul Alexandre Clavel, dar la instrucțiunile stricte ale celor doi. Pentru că au contribuit, mai ales Frederic Storck, în ceea ce privește ancadramentul și decorațiile casei, iar Cecilia pe parcurs, cu decorația interioară”, a declarat într-un interviu video pentru Descoperă Ana Maria Măciucă, istoric de artă și muzeograf Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.

Imobilul ridicat pe un teren cumpărat de cei doi după nuntă a fost gândit ca o locuință-muzeu, în care fiecare avea propriul atelier de lucru. După mutare, Cecilia Cuțescu-Storck a decorat timp de câțiva ani pereții casei cu pictură murală, iar pe arcada de deasupra intrării, în locuința lor stă și acum inscripționat crezul său: „Să muncești, să muncești, iar să muncești.”

„Ea fiind foarte atrasă de pictura murală, a experimentat în casă și a vrut să își orneze casa, să inspire o stare de bine. De asta putem admira tot felul de motive specifice dragostei, spiritualității, arborele vieții”, a specificat istoricul de artă.

Născut la 10 ianuarie 1872 în București, Frederic Storck a fost fiul lui Karl Storck, un sculptor de origine germană stabilit în București din 1849. Frederic a urmat profesia tatălui său. A studiat sculptura la Școala de arte frumoase din București, unde mai târziu va fi și profesor.

Citiți continuare pe DESCOPERĂ.RO

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri,Descopera.rote invită să cunoști, prin intermediul campaniei „Case de poveste„, istoria unor clădiri impresionante și a oamenilor ei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...